Alexandru Rogobete vrea vaccinarea anti-HPV în farmacii până la finalul anului
Alexandru Rogobete, ministrul propus pentru portofoliul Sănătății, își dorește ca vaccinarea împotriva HPV să fie disponibilă și în farmacii până la sfârșitul anului 2026. Anunțul a fost făcut marți, la conferința internațională „Farma Conect – Farmacia și farmacistul”, organizată de Asociația Farmaciilor și Farmaciștilor din România (AFFR) și Federația Patronală a Farmaciilor din România (FPFR).
Oficialul a explicat că extinderea proiectului de vaccinare în farmacii ar urma să fie realizată pe baza experienței acumulate în cadrul proiectului-pilot de vaccinare antigripală. „Îmi doresc ca până la finalul acestui an să reușim să extindem proiectul de vaccinare în farmacii. Este un proiect la care țin foarte mult și care cred că va ajuta mult în această zonă de prevenție”, a declarat Alexandru Rogobete.
Ministrul propus a precizat că infrastructura și experiența din proiectul-pilot pentru vaccinul gripal pot fi utilizate pentru a extinde vaccinarea și către alte tipuri de vaccinuri, începând cu cel anti-HPV. De asemenea, Rogobete a menționat dezvoltarea componentei de farmacie în cadrul unităților sanitare ca parte a planurilor sale pentru sistemul de sănătate.
Debirocratizarea CNAS, o altă prioritate
O altă prioritate anunțată de Alexandru Rogobete este reducerea birocrației la Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Oficialul a vorbit despre necesitatea simplificării procedurilor prin care pacienții au acces la medicamente și materiale consumabile decontate de stat. „Cred că a sosit momentul să debirocratizăm cât de mult se poate Casa Națională de Asigurări de Sănătate”, a arătat social-democratul.
Rogobete a dat exemplul unor materiale consumabile și medicamente pe care pacienții sunt nevoiți să le obțină prin intermediul spitalelor, ceea ce presupune deplasări și proceduri administrative suplimentare.
Pompele de insulină ar putea fi achiziționate direct din farmacii
Printre exemplele menționate de ministrul propus pentru Sănătate se numără și cel al pompelor de insulină. Acesta consideră că pacienții ar trebui să poată achiziționa astfel de dispozitive direct din farmacii, în condițiile în care costurile sunt deja compensate integral de stat.
„Plimbăm pacienții inutil între ușile cabinetelor. De exemplu, pentru pompele de insulină. Este complet nonsens și îmi doresc mult ca acestea să poată fi achiziționate direct din farmacie, pentru că oricum statul le compensează sută la sută”, a mai spus Alexandru Rogobete.








