Rafila și „salvarea vieții”: promisiuni regionale
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, aduce din nou în atenția publică un subiect vital. Nu, nu e vorba de o descoperire medicală spectaculoasă, ci de pregătirea resursei umane pentru trombectomii – intervenții care ar trebui să salveze pacienți cu accident vascular cerebral (AVC). De data aceasta, ni se promite ceva mai concret: centre regionale și o extindere națională ulterioară până la un număr de 25 de asemenea facilități. O idee admirabilă, dar cu o ezitare notabilă – resursa umană calificată lipsește, la fel și infrastructura solidă necesară.
A rostogolit Rafila responsabilitatea specializării în Radiologia Intervențională. Cumva, acest lucru sună a scuza clasică – o limitare profesională care, aparent, urmează a fi depășită printr-un „atestat special”. Se pot califica neurologi, neurochirurgi, cardiologi intervenționiști sau anesteziști (ATI); dar cât de repede și cu ce efect? Intenția e promițătoare, dar asta nu va alina suferința pacienților care acuză întârzieri cronice și lipsuri structurale flagrante în sistemul de sănătate publică.
Promisiuni fragile pentru un viitor nesigur
Poate părea o glumă ironică că abia acum se vor înființa centre regionale pentru astfel de proceduri salvatoare. Trombectomia, o intervenție care, literalmente, face diferența între viață și moarte, nu a beneficiat până acum de atenția în forță pe care o pretinde situația. Cum pot locuitorii din orașe mici și zone rurale să aibă încredere că vor avea acces la aceste servicii? Poate că „un personal calificat temporar” este soluția? Ministrul insista asupra noțiunii de „calificare”, dar va fi aceasta suficientă pentru a depăși golurile gigantice din sistem?
Este o călătorie de la teoriile binevoitoare la realitatea dură. Rafila a dat asigurări despre resurse umane regionale inițiale, dar cumva totul sună a promisiune îndepărtată, mai ales în fața urgenței sanitare actuale. Deci, sărbătorim intenții sau realizări?
Încă o inițiativă sau renașterea speranțelor?
În mod alarmant, Ministerul continuă să jongleze între soluții temporare și planuri grandioase ce par mai mult scenarii de ficțiune. Unde este bugetul dedicat pentru aceste centre? Unde sunt strategiile pentru a atrage specialiștii care să prefere să rămână în țară în loc să emigreze? Este lăudabilă efortarea de a acționa asupra AVC-urilor, dar practica va dezvălui limitele acestui plan. În timp ce zilele trec, accidentele vasculare cerebrale rămân o amenințare continuă, iar centrele promise sunt departe de materializare.
Ceea ce ne rămâne este un gust amar al unei promisiuni fragmentare, în timp ce realitatea se dovedește mult mai sumbră. Dezbaterile despre „trombectomii regionale” nu fac altceva decât să expună o parte din dezordinea mai amplă a unui sistem medical fragil.
