Ministrul Sănătății dă asigurări: spitalele din România nu se închid
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat luni seară că spitalele din România nu vor fi închise, subliniind că politica publică a instituției se concentrează pe dezvoltarea rețelei de ambulatorii de specialitate și a spitalizării de zi.
„Sub nicio formă nu se închid spitale. Asta vreau să o spun din start, ferm, apăsat. Nu se vor închide spitale. Politica publică pe care am avut-o la Ministerul Sănătății, inclusiv în mandatul trecut și o voi continua, se bazează pe dezvoltarea zonei de ambulatoriu de specialitate și spitalizare de zi”, a afirmat oficialul.
Potrivit ministrului, extinderea capacității de răspuns a ambulatoriilor a fost realizată atât cu fonduri europene, cât și cu fonduri din bugetul de stat, în numeroase unități medicale.
Internările prelungite pentru investigații, considerate nesustenabile
Alexandru Rogobete a explicat că aproximativ 80% dintre pacienții care ajung la spital au nevoie de analize, consultații sau ajustări de tratament, servicii care pot fi oferite fără internare. În acest context, menținerea pacienților în spital timp de două-trei zile doar pentru efectuarea investigațiilor nu mai este privită ca o soluție sustenabilă.
„80 la sută dintre pacienții care se prezintă la spital pentru boli cronice, de fapt, au nevoie de ajustarea tratamentului, monitorizarea stării clinice, de investigații simple, analize, imagistică sau un simplu consult. Ori pentru asta nu trebuie internat pacientul două-trei zile, cum se obișnuia. Îl internăm două-trei zile pentru a-i face analizele. Nu este sustenabil”, a conchis ministrul Sănătății.
Oficialul a mai precizat că, în urmă cu aproximativ 20 de ani, pacienții care treceau prin anumite intervenții chirurgicale rămâneau internați între trei și cinci zile pentru recuperare, în timp ce în prezent, datorită evoluției tehnologiei și tehnicilor medicale, multe dintre aceste proceduri permit externarea chiar a doua zi.








