Un sistem medical prăbușit în indiferență crasă
Un copil de doar 2 ani și 4 luni a fost victima unui episod de neglijență revoltătoare. Internat cu gripă la secția pediatrie a Spitalului Județean de Urgență Vâlcea, micuțul s-a trezit cu o infecție severă la mână, rezultat al unei banale, dar fatale, branule. Timp de patru zile, nimeni nu a verificat dispozitivul medical, în timp ce copilul suferea în tăcere, mâna sa devenind un tablou al durerii și al ignoranței. Tatăl, indignat, a cerut insistent intervenția unei asistente, dar s-a ales cu un răspuns sfidător: „Când consider eu.”
Este această aroganță doar un simptom al unui sistem medical împovărat de incompetență? Cum este posibil ca o banală branulă să devină sursa unui asemenea calvar pentru un copil atât de mic?
Conduce sistemul sau ignoranța?
Managerul spitalului, Dan Ponoran, încearcă disperat să reducă gravitatea incidentului. Pătura de culoare închisă, susține el, este urmare a unui badijonaj cu albastru de metil, aplicat după o alergie la leucoplast. „Nu este nicidecum vorba de țesut necrozat”, asigură el. Dar poate acest discurs calm și repetitiv să răscumpere zilele de tortură ale unui copil de doi ani? Orice explicație medicală se prăbușește sub greutatea unei realități crude: cadrele medicale au eșuat lamentabil în a-și face datoria. O comisie de disciplină a fost, evident, demarată. Un alt gest birocratic într-o mare de indiferență.
Critici din online și furia părinților
Postarea tatălui pe rețelele de socializare, acompaniată de fotografii ale mâinii traumatizate, a stârnit valuri de indignare. Comentariile sunt un amestec de furie, milă și un profund dispreț pentru un sistem medical infectat, nu cu bacterii, ci cu o cultură a nepăsării. Această infecție distruge încrederea în cei care ar trebui să protejeze viețile celor mai vulnerabili.
De unde începe vindecarea?
Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean, s-a grăbit să anunțe ancheta demarată „de dimineață.” O expresie care sună mecanic, golită de sens în contextul unor astfel de tragedii care nu mai impresionează pe nimeni. Totuși, când echipa medicală însăși devine sursa problemelor, cine mai are curajul să ducă un copil bolnav la spital?
Vieți fragile într-o mașinărie nefuncțională
Atunci când mâinile care ar trebui să aline devin cauza suferinței, întrebarea cea mai importantă rămâne fără răspuns: cine răspunde, cu adevărat, pentru aceste acte de iresponsabilitate? Sau mai bine spus, există vreun interes real de a înțelege? Realitatea este amară: viața unui copil într-un spital județean poate fi depunctată de un banal „când consider eu.” Tragic și dezgustător.
