Problema semnăturilor false zguduie scena politică
Este dificil de crezut că, în plin an 2025, integritatea proceselor electorale din România ajunge să fie pusă la îndoială din cauza unor fraude la nivel elementar. Biroul Electoral Central a trimis, cu maximă gravitate, către procurori documente care relevă suspiciuni serioase privind semnăturile depuse de candidatul independent John-Ion Banu-Muscel.
Ce fel de performanță degradează o societate până în punctul în care democrația este redusă la niște acte falsificate? Elementele de similitudine între scrisul de mână al susținătorilor și semnăturile depuse au împins BEC-ul să apeleze la intervenția instituțiilor abilitate. Dar chiar mai grav este faptul că, potrivit legislației și Curții Constituționale, BEC nu are instrumentele necesare pentru a detecta fraudarea direct. Aceasta este România în care trăim: unde institutiile se privesc unele pe altele, așteptând să facă cineva curățenie.
Inutilitatea declarațiilor grave
Sub paravanul unei legislații anemice și ambigue, se constată că, deși există suspiciuni evidente, constatarea falsurilor depinde exclusiv de alte structuri decât BEC. Din păcate, soluțiile birocratice continuă să frâneze progresul democratic. Hotărârea Curții Constituționale nr. 4/2019 statuează, sec, că doar organele de anchetă pot răsturna prezumția de veridicitate a semnăturilor. Cu alte cuvinte, un marș nesfârșit între instituții, fără o concluzie concretă.
În acest ritm, campaniile electorale devin doar un spectacol grotesc, în care frauda și falsa validare câștigă mai multă atenție decât ideile sau soluțiile politice ale candidaților. Până unde se poate întinde acest haos organizat?
Sistemul continuă să protejeze mediocritatea
Pensatul, tergiversatul și externalizarea responsabilităților devin armele fatale ale unui sistem democratic deja șubrezit. Aceleași semnături „gemene”, aceleași acuzații de tip „sesizăm, dar nu atacăm”. Validarea inițială a candidaturii doar pentru a-i investiga ulterior autenticitatea demonstrează încă o dată cât de slab ancorate sunt procedurile electorale în realitate.
Care este următorul pas? De fiecare dată când un candidat își depune dosarul, să rămânem naivi și să „sperăm că e bine”? Îndelung tolerând astfel de situații, ne îngropăm pe noi înșine sub mormane de complicitate și ignorare colectivă.
Confruntarea cu reflexia eșecului
Adevărul este crud: un sistem electoral care permite astfel de nereguli compromite însăși ideea de justiție electorală. Obligativitatea de a respecta legea devine nimic mai mult decât o glumă proastă atunci când frauda mică trece nevăzută, iar democrația mare suferă din cauza nepăsării generale.
Într-o țară unde legea există doar pe hârtie, întrebarea principală rămâne: câți dintre noi mai cred cu adevărat în corectitudinea alegerilor? Poate că e timpul să privim acest gol imens de integritate și să ne întrebăm cine mai are de câștigat cu adevărat dintr-un astfel de fiasco perpetuu. Dar, mai ales, de ce continuăm să-l acceptăm?
