Șefa CCR apără anularea alegerilor prezidențiale din 2024: „Nu e un caz singular în Europa”
Președinta Curții Constituționale a României, Simina Tănăsescu, a declarat că decizia de anulare a alegerilor prezidențiale din decembrie 2024 nu a reprezentat un caz singular în Europa, oferind ca exemple situații similare din Austria și Bulgaria.
Declarațiile au fost făcute în cadrul reuniunii cu tema „Societatea informațională și democrația constituțională”, desfășurată la Palatul Parlamentului, în cadrul programului trienal al președinției Asociației Curților Constituționale Francofone. La eveniment au participat președintele Nicușor Dan și premierul Luca Niculescu.
„O Constituție este construită pe valorile care unesc societatea și pe care le statornicește. Jurisdicțiile constituționale sunt chemate să le aplice drept frontiere ale spațiului democrației constituționale. Acest lucru trebuie să se întâmple și în timpuri liniștite, și în vremuri tulburi”, a afirmat Simina Tănăsescu.
Șefa CCR a subliniat că esența democrației constituționale constă în încadrarea și limitarea puterii politice prin Constituție, ceea ce asigură respectarea statului de drept și presupune respingerea instituționalizată a oricărei forme de concentrare a puterii în mâinile unei persoane, ale unui grup sau ale unei majorități.
„Prin urmare, democrația constituțională nu este un oximoron, iar democrația nu este externă Constituției. Justiția constituțională stă dovadă pentru acest fapt”, a adăugat ea.
În ceea ce privește precedentele europene, Tănăsescu a amintit că în Austria, Curtea Constituțională a decis reluarea celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale din 2016. În martie 2025, Curtea Constituțională a Republicii Bulgaria a invalidat parțial rezultatele alegerilor parlamentare din octombrie 2024.
Potrivit președintei CCR, chiar dacă nu este un caz singular, hotărârea Curții Constituționale a României a atras atenția lumii întregi asupra riscurilor pe care tehnologiile digitale și inteligența artificială, componente ale societății informaționale, le prezintă pentru procedurile și mecanismele democratice.








