Radu Marinescu: Hotărârile judecătorești privind restanțele magistraților trebuie executate

Ministrul propus la Justiție, Radu Marinescu, a declarat marți, la finalul audierilor din Parlament, că restanțele salariale ale magistraților reprezintă o problemă care trebuie soluționată, în condițiile în care există hotărâri judecătorești definitive în această privință.

„Există niște datorii în momentul de față. Există niște hotărâri judecătorești definitive, mecanismul statului de drept spune că hotărârile trebuie să fie executate. În consecință, există o problemă de a se plăti aceste datorii”, a afirmat Radu Marinescu.

Discuții în Guvern și cu Ministerul de Finanțe pentru o formulă sustenabilă

El a precizat că vor avea loc discuții în Guvern și cu Ministerul de Finanțe, precum și cu creditorii care solicită aceste sume, pentru identificarea celei mai bune formule de plată. Potrivit ministrului propus, soluția trebuie să evite un dezechilibru financiar, în contextul în care urmează iarna, un moment descris drept dificil.

„Vom discuta în Guvern, vom discuta cu Ministerul de Finanțe, vom discuta și cu creditorii, să spun așa, care solicită aceste sume și vom găsi cele mai bune formule. O să discutăm orice fel de formulă care să nu ne dezechilibreze financiar, pentru că, repet, vine iarna, e un moment foarte dificil. Trebuie să avem responsabilitate financiară maximă. Dar în niciun caz nu putem să ignorăm, și încă o să spun această chestiune ca jurist, hotărârile definitive, indiferent pentru cine sunt”, a mai transmis Radu Marinescu.

Precizări privind competențele Ministerului Justiției

Întrebat cum va rezolva problema indexării pensiilor magistraților și pe cea a onorării plăților restante, Radu Marinescu a subliniat că Ministerul Justiției nu este ordonator de credit și că este importantă cunoașterea exactă a competențelor instituției pentru a acționa în limitele lor.

„Suntem un guvern care preluăm o misiune foarte dificilă. După un interimat aproape permanentizat, trebuie să reglăm foarte multe probleme care au apărut în această perioadă. Ministerul Justiției nu este ordonator de credit, dar, bineînțeles, am spus-o pentru rigoare, e foarte bine să știm ce competențe avem prima dată, ca să știm cum acționăm în limitele lor. Depășirea de competență, pentru mine ca jurist, nu e deloc de apreciat și nici, să spun așa, datul cu părerea, întotdeauna când răspund la o chestiune, o răspund articulat, rezonabil”, a declarat Radu Marinescu.

Contextul deciziei instanței supreme

Declarațiile vin în contextul în care, în 15 octombrie, instanța supremă a respins definitiv recursul Guvernului la sentința Curții de Apel București care obliga executivul să asigure integral fonduri pentru plata restanțelor salariale ale magistraților.

Tags :

Recent Posts

editors picks

Top Reviews