„Mineriada 1990” și acuzațiile intenționate – un conflict greu de stins
Petre Roman, fostul prim-ministru al României, cataloghează acuzațiile care-l vizează în contextul Mineriadei din iunie 1990 drept „absurde, nefondate și juridic imposibile”. Alături de fostul președinte Ion Iliescu și alte figuri politice precum Virgil Măgureanu, Gelu Voican-Voiculescu, Adrian Sârbu și Miron Cozma, Roman a fost trimis în fața instanței sub pretextul unor infracțiuni contra umanității. Dar cât de realistă este această încadrare?
Acuzații aruncate în gol: represiune sau restabilire a ordinii?
Fostul premier afirmă cu fermitate că implicarea sa în acțiunea din 13-15 iunie 1990 nu poate fi considerată o represiune. Roman explică că operațiunea a fost menită să restabilească ordinea publică în centrul Capitalei, după luni de blocaj și de haos. „Cum poate operațiunea de asigurare a ordinii publice să fie reinterpretată ca un act de represiune? Este, pur și simplu, absurd”, subliniază el. În plus, fostul prim-ministru observă că alegerile democratice deja încheiate și părăsirea protestului de către partidele istorice demonstrează lipsa de legitimitate a acestei acțiuni de contestare.
Cum se anulează realitatea istorică printr-un dosar?
Petre Roman critică dur faptul că infracțiunile contra umanității sunt utilizate ca paravan pentru procese „extrem de ciudate”. Cu doar câteva cazuri similare recunoscute internațional, Roman sugerează că asemenea acuzații, dacă ar fi admise, ar banaliza adevăratele crime împotriva umanității, cum ar fi genocidurile sau masacrele de război. El mai remarcă și că aceste infracțiuni nici măcar nu aveau un statut legal clar în România anilor ’90.
O justiție servilă, un conflict de așteptări
Deși Roman admite că fiecare persoană are dreptul să-și susțină nevinovăția, el sugerează că dosarul Mineriadei este redeschis mai degrabă din interese politice actuale. „Distanța temporală adâncește irelevanța juridică a acestui caz”, spune el fără menajamente. Și totuși, din umbră pare să răzbată ecoul luptelor de putere contemporane, în care utilizarea trecutului devine un instrument în războiul psihologic al zilei.
Povara unui premier post-revoluționar
Printre acuzațiile care-l vizează, Roman amintește responsabilitatea sa clară față de ordinea publică. El povestește despre haosul creat de protestatarii care blocau circulația și despre necesitatea de a interveni pentru a răspunde unor urgențe, precum salvările blocate după un cutremur care i-a panicat pe bucureșteni. „Aceasta nu a fost o represiune, ci o operațiune de rutină pentru asigurarea ordinii”, insistă el. Cu toate acestea, termenii precum „grup organizat” și „represiune” continuă să fie îndesați forțat în dosarul său.
Relevanță juridică pierdută în tactici politice
Pentru Roman, actualele procese sunt marcate de insinuări absurde, iar el sugerează că ele ar putea servi doar intereselor unora dintre liderii politici contemporani. „Dacă există un scop ascuns din partea altora care doresc să-și ascundă greșelile, atunci situația devine cu adevărat abjectă”, declară fostul premier, reafirmându-și poziția că acest caz nu aduce beneficii unei justiții bazate pe fapte concrete.
Cu toate acestea, el pune accent pe faptul că responsabilitatea sa de lider la acel moment era una grea, dar fundamentată pe principiile siguranței cetățenilor. Declarațiile sale sunt o pledoarie pentru o lecție de istorie nesubiectivă, refuzând distorsionarea adevărului pentru a construi narațiuni artificiale.
Petre Roman versus realitatea unei epoci complicate
Acuzațiile din dosarul Mineriadei rămân o umbră grea asupra numelui său și asupra „epocii Iliescu”, dar Petre Roman insistă că rolul său a fost unul demn de cerințele timpului. Într-o eră insuficient înțeleasă, unde tragedia și tranziția se amestecă haotic, trecutul apare mereu ca o armă politică în mâinile celor care au de câștigat din manipulare și devalorizare istorică.
