Nouă polițiști, condamnați pentru bătaie și tortură după șase ani
Parchetul de pe lângă Tribunalul București a făcut publice pedepsele primite de nouă foști polițiști, la șase ani după ce au supus doi tineri unor tratamente de o cruzime ieșită din comun. Faptele s-au petrecut în anul 2020, în timpul pandemiei de coronavirus, când purtarea măștii în spațiul public era obligatorie. Dosarul a fost instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București împreună cu Direcția Generală Anticorupție.
Totul a pornit de la o observație
Cei doi tineri se îndreptau spre casă atunci când au observat două echipaje de poliție cu mai mulți agenți care nu respectau regulile pe care erau trimiși să le vegheze. Le-au atras atenția agenților că nu respectă legislația în vigoare la acel moment, iar gestul lor a declanșat un coșmar.
Conform anchetei, polițiștii i-au încătușat, i-au târât pe jos, i-au bătut cu pumnii și picioarele și i-au lovit cu armele din dotare la tălpi, o practică folosită pe larg în închisorile comuniste. Mai mult, agentul șef a urinat pe unul dintre tineri pentru îndrăzneala de a-i fi atras atenția.
Dus pe un câmp și abandonat
Procurorii au arătat că una dintre cele două persoane a fost dusă pe un câmp în afara orașului, unde a fost bătută și umilită. Șapte dintre inculpați, având asupra lor armamentul din dotare, l-au lipsit în mod ilegal de libertate pe tânăr, încătușându-l și transportându-l împotriva voinței sale pe un teren viran situat la periferia municipiului București, în sectorul 4. Acolo, cinci dintre ei au exercitat timp de aproximativ 30 de minute violențe fizice asupra victimei, aplicându-i lovituri repetate cu corpuri contondente în zona superioară a corpului, a capului, a membrelor superioare și inferioare, dar și în zona degetelor mâinilor și a tălpilor. Unul dintre inculpați l-a supus pe tânăr unor tratamente degradante, iar ceilalți doi agenți de poliție au asistat în mod pasiv la violențe. După exercitarea actelor de violență, victima a fost abandonată pe respectivul teren viran.
A doua victimă, încuiată în autospecială
Și cea de-a doua persoană a suferit agresiuni din partea polițiștilor. Alți doi inculpați l-au lipsit în mod ilegal de libertate pe tânăr, în intervalul 01.45 – 02.00. După încătușarea nelegală, l-au încuiat în autospeciala ce le fusese repartizată, peste două jante auto depozitate pe bancheta din spate, și l-au transportat în zona Zețari din București, sectorul 5, unde l-au descătușat și abandonat pe o stradă întunecată.








