Judecătoria Din România: Un Sediu Degradat și Zeci De Mii De Lei Aruncați În Vânt
După 15 ani de încercări spasmodice, judecătoria Însurăței s-a stins, lăsând în urmă un cadavru al unei instituții ce ar fi trebuit să ofere justiție. Sediul, care trebuia demolat din 2007, a înghițit anual 50.000 de lei, sume risipite fără milă într-un loc ce nu mai avea nimic de oferit. Cu activitatea suspendată din 2016, acest monument al ineficienței a fost, în cele din urmă, nevoit să dispară din peisaj.
Un Sistem Judiciar Pe Cale De A Se Prăbuși
Întreaga poveste a judecătoriei Însurăței, înființată în 1992 și operaționalizată în 1994, este o mostră de incompetență crasă. Cu o populație deservită de 50.000 de oameni, această instituție a fost condamnată la moarte. Deși activitatea sa fusese suspendată de ani buni, autoritățile continuau să finanțeze un sediu într-o stare jalnică, neputând să justifice sumele exorbitante cheltuite. Nimeni nu dorea să preia o instanță condamnată la ineficiență.
Banii Aruncați Pe Fereastră
Secvența ridicolului se intensifică: hârtia igienică de la această judecătorie a costat statul român 50.000 de lei anual… pentru o clădire care abia se mai ținea în picioare. Până în 2025, Ministerul Justiției a decis că este momentul să dea o lovitură finală acestui sistem obosit și corupt.
Lupta pentru Justiție: Un Caz Pierdut
Ministrul Justiției de atunci a explicat că, deși erau posturi vacante, tinerii absolvenți de la Institutul Național al Magistraturii refuzau să se alăture unei astfel de instanțe. ”Lipsa personalului a fost motivul principal al suspendării activității”, spunea ministerul, însă pe nimeni nu părea să intereseze că justiția aceasta era un adevărat desăvârșit dezintegrat. Două judecători, în 2015, aveau de soluționat peste 1.800 de dosare fiecare, un număr absolut șocant.
Acerbitatea Nepăsării Instituției
Desființarea judecătoriei a fost propusă și în anii anteriori, însă orice idee de modernizare și eficientizare părea să se împotmolească în mocirla birocratică. Argumentele pentru păstrarea acestei instanțe erau de-a dreptul mari: distanța față de orașele mai mari și imposibilitatea de a facilita accesul la justiție pentru comunitățile din jur păreau să fie suficiente. Şi totuși, în 2025, Ministerul a declarat că tehnologia permite acum desfășurarea ședințelor de judecată prin videoconferință. Un semn de evoluție? Mai degrabă, un semn al neputinței de a acționa la momentul potrivit.
Concluzia: O Justiție În Suferință
Acest caz este o reflecție sumbră a stării justiției din România, un sistem care, de ani de zile, se zbate în abisul ineficienței, lăsând în urmă doar lacrimi și frustrări. Judecătoria din Însurăței nu este doar o poveste despre o clădire ce a ajuns la final, ci un semnal de alarmă zgomotos despre un sistem ce refuză să se reformeze.
