Justiția șchioapătă sau dansul suveraniștilor în fața Constituției?
Cristi Danileț, un nume rostit des în ultimele zile, sparge liniștea iluzorie din sălile de judecată. Cu o sticlă de adevăr în mână, judecătorul clamează o decizie monumentală a ICCJ, care prăbușește în abis 120 de dosare ce sfidau legea. Da, ați citit corect, 120 de incinte ale nonsensului juridic, născute din aroganța fără limite a unor suveraniști care confundă bârna lor personală cu litera Constituției. Și unde e suflul independenței judecătorului, vă întrebați? Păi nu în fantezia lor de a îngropa legile fundamentale sub pretextul unei autoproclamate suveranități! Ați mai văzut așa dans macabru în justiția românească?
ICCJ – un glonț de argint îndreptat spre deciziile fără noimă
Decizia Curții Supreme vine să sfărâme o anomalie de proporții. Ce s-a întâmplat la Ploiești a fost mai mult decât o scăpare. Era un dans isteric pe marginea prăpastiei, o încercare absurdă de a răsturna judecata Curții Constituționale. Iar ICCJ a spus stop: niciodată, NICIODATĂ, nu veți contesta o decizie CCR doar pentru că nu vă place concluzia. E trist că a fost nevoie de un astfel de verdict să restabilim banalul firesc al legii, dar cât rău s-a făcut între timp?
Peste 200 de încercări de detronare a logicii
Ani de zile, românii au crezut că deciziile Curții Constituționale sunt sacrosancte. Și totuși, peste 200 de încercări grotesc de inutile au fost introduse pe masa instanțelor pentru a răsturna Hotărârea nr.32/2024. Cum arată respectul pentru statul de drept când judecători devin pionii unor calcule politice absurde? Alo, se mai respectă Constituția, sau fiecare își creează propria ediție 2025 a unui stat paralel doar pentru că indică direcția care coafează ambițiile proprii?
CCR reacționează: Independența judecătorului sau legea junglei?
Curtea Constituțională a înfipt sabia în această polemică aberantă, amintind că independența judecătorului nu echivalează cu independența de lege. Cum să încurajezi voluntarismul unor decizii aberante, care calcă în picioare tot ce ține de ierarhia normativă? Într-un răspuns dur, CCR pune punctul pe „i”: justiția se face în numele legii, nu la umbra opiniilor personale ori în afara regulilor pe care Constituția le impune. Și totuși, de ce mai e nevoie de asemenea clarificări în 2025? Nu ar trebui ca acest „preambul” să fie ADN-ul fiecărui magistrat?
Adevăruri inconfortabile sau realități imposibil de ocolit?
Abuzurile suveraniștilor, comportamentul instanțelor, tensiunea crescândă dintre lege și interpretări arbitrare – toate își găsesc cumva rădăcinile într-un haos bine organizat. Peste tot se vorbește de reformă, dar de ce e nevoie de un scandal monumental pentru ca simplitatea statului de drept să iasă la suprafață? Fie prin decizii radicale, fie prin forța protestului, societatea și-a cerut drepturile împotriva celor ce aruncă praful în ochii justiției. Și totuși, unde se termină această spirală toxică?
