Cazul Nordis: Paradoxul nepăsării legislative
Într-o țară zdrobită de corupție și indolență, explozia cazului Nordis a scos la iveală o realitate amară: Codul civil actual este o ruină. DIICOT expune un „mecanism complex de fraudă imobiliară” care a adus prejudicii de milioane. Peste 450 de victime își caută disperate dreptatea într-o junglă legală formată parcă intenționat să le întoarcă spatele. Cine e de vină? Poate toți. Dar cel mai mult, lipsa de claritate a legilor construite parcă să protejeze hoții.
Promisiuni legislative sau perdele de fum?
Am putea crede că parlamentarii acționează din grija pentru cetățenii lor? Poate. Dar să fim clari: PSD, PNL și UDMR abia acum, în fața unui scandal public gargantuesc, propun măsuri căldicele și discută despre „limitarea avansului” ori despre „garanții financiare”. Cât de credibil este faptul că tocmai cei care au tolerat ani de lacune legislative trag acum lacrimi teatrale pentru păgubiți?
Banul public și „strategia dezvoltatorilor”
Nu doar victimele sunt înșelate. Și cu toții suntem cetățeni peșcheș unui sistem în care dezvoltatorii vând același apartament de mai multe ori fără teamă de represalii. Promisiunea de vânzare-cumpărare, acea mică plasă de siguranță a cumpărătorilor naivi, nici măcar nu este obligatoriu înregistrată în Cartea Funciară! Sistemul pare creat să favorizeze schemele speculative, iar ordinea e ca și inexistentă.
Limitarea avansurilor, colac de salvare?
Specialiștii propun măsuri menite să taie din lăcomia celor atrași în scheme riscante – limitarea avansului este un exemplu. Dar să nu avem iluzii – acest „leac” vine doar să dea iluzia unei siguranțe, cât timp banii pot fi folosiți pentru orice altceva decât scopul promis. După cum a spus direct avocatul Alexandru Iorgulescu, ne luptăm cu o legislație atât de deficitară, încât orice intervenție fragmentară riscă să sufoce piața și să lase consumatorii în continuare expuși, dar la tarife și mai acide.
Soluții pentru Cartea Funciară: între utopie și pragmatic
Menționarea antecontractelor ca obligație legală ar putea fi o soluție rezonabilă. Totuși, actuala birocrație face asta imposibil. Imaginați-vă necesitatea de a colecta sute de acorduri de la cumpărători pentru orice modificare cadastrală – un coșmar logistic calificat să paralizeze orice proiect.
Polița de asigurare – o poveste bună pentru adormit păgubiții?
Ideea sună bine, dar ce asigurator își va asuma riscuri într-un sistem plin de incertitudini și lacune? Singurul lucru asigurat aici este frustrarea cumpărătorului care constată că toate aceste propuneri legislative nu schimbă cu nimic esența problemei: un mediu construit să tolereze iresponsabilitatea.
Cine poartă responsabilitatea reală?
Într-un ocean de nepăsare, autoritățile sunt doar vârful aisbergului. DIICOT menționează lipsa controlului în șantierele suspecte, fuga de asumare a răspunderii din partea ANAF și ISC, dar și promovarea unor „stadii false de construcție.” O țară complet incapabilă să-și alinieze instituțiile pentru binele cetățeanului.
Un dezastru legislativ perpetuat intenționat?
Acceptarea lipsurilor legislative este, poate, cea mai mare eroare a sistemului. Parlamentarii discută mult și bine, dar adevărul e evident: aceștia nu urmăresc o protecție reală a populației, ci menținerea unei aparențe sărăcăcioase de progres.
