Percheziții DNA la Confort Urban, societate aflată în subordinea Consiliului Local Constanța

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au efectuat, marți, percheziții la sediul societății Confort Urban din Constanța, firmă aflată în subordinea Consiliului Local. Potrivit unor surse judiciare, verificările vizează și dosarul în care sunt cercetați procurorii Gigi Valentin Ștefan și Teodor Niță de la Parchetul Curții de Apel Constanța.

Anchetatorii anticorupție au sosit la sediul societății și desfășoară mai multe verificări. Până în prezent, DNA nu a transmis un punct de vedere oficial cu privire la aceste percheziții.

SC Confort Urban are ca principal obiect de activitate lucrările de construcții a drumurilor și autostrăzilor. Printre activitățile secundare se numără fabricarea betonului, lucrările de pregătire a terenului, activitățile de inginerie și consultanță tehnică, precum și închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare proprii.

Surse judiciare afirmă că perchezițiile sunt legate de dosarul în care sunt cercetați procurorii Gigi Valentin Ștefan și Teodor Niță. În ultimii ani, Confort Urban ar fi atribuit mai multe contracte firmei UCG Construcții Ecologice SRL, controlată în proporții egale de Constantin Uda și Monica Ștefan, fosta soție a procurorului Gigi Valentin Ștefan.

UCG Construcții Ecologice apare în dosarul celor doi procurori. Conform anchetatorilor, Teodor Niță i-ar fi determinat pe reprezentanții Confort Urban să încheie cu UCG un contract pentru achiziția de pământ vegetal și depozitarea de deșeuri, estimat la aproximativ un milion de euro anual.

În luna august, administratorul UCG Construcții Ecologice a fost reținut de procurorii Parchetului General. Anchetatorii au descoperit, într-o zonă apropiată de societate, deșeuri îngropate la adâncimi de până la opt metri, printre care materiale plastice și textile, beton, cărămizi și cartoane.

Tags :

Recent Posts

editors picks

Top Reviews