Judecătorul a explicat de ce a respins prelungirea arestului preventiv în cazul lui Călin Georgescu

Tribunalul București a decis plasarea lui Călin Georgescu și a lui Ionel Rusen sub control judiciar, respingând astfel cererea DIICOT de prelungire a arestului preventiv. Din motivarea instanței reiese că, deși există o suspiciune rezonabilă privind faptele de înșelăciune de 1,1 milioane de euro, nu mai există argumente valabile care să justifice menținerea celor doi în arest.

Judecătorul a invocat faptul că motivele care au dus inițial la arestarea preventivă a lui Călin Georgescu nu mai subzistă în prezent și nu există temeiuri noi care să impună privarea de libertate. Instanța a reținut că probele depuse la dosar susțin suspiciunea rezonabilă cu privire la acuzațiile DIICOT, însă pericolul pe care l-ar reprezenta punerea în libertate a inculpaților s-a diminuat considerabil.

În motivare se arată că nici natura infracțiunilor și nici modalitatea de săvârșire nu mai justifică privarea de libertate la acest moment, faptele reținute nefiind apte să cauzeze o tulburare a relațiilor sociale în cadrul comunității. Judecătorul a subliniat că nici Călin Georgescu și nici Ionel Rusen nu s-au sustras urmăririi penale, nu au încercat să influențeze probațiunea și nu există date că ar efectua demersuri în acest sens.

Argumentele legate de noul dosar invocat de DIICOT

În cererea de prelungire a arestului preventiv, DIICOT a invocat și un nou dosar care îl vizează pe fostul candidat la alegerile prezidențiale, în care procurorii îl acuză că ar fi apelat la un expert pentru a căuta și distruge microfoanele amplasate în domiciliul său de către autorități. Procurorii au susținut că riscul săvârșirii unor noi infracțiuni persistă și că măsurile preventive mai puțin restrictive nu sunt apte să asigure realizarea scopurilor prevăzute de lege.

Judecătorul de la Tribunalul București a respins însă acest argument, reținând că în dosarul cauzei nu există minime elemente de fapt din care să rezulte comiterea de către inculpat a infracțiunilor menționate. Instanța a concluzionat că privarea de libertate în continuare ar reprezenta o măsură disproporționată față de scopul urmărit, iar atingerea acestuia poate fi asigurată prin luarea unei măsuri preventive mai puțin restrictive, respectiv controlul judiciar.

Ce urmează în cazul lui Călin Georgescu

Decizia Tribunalului București de a-l plasa sub control judiciar pe Călin Georgescu nu este definitivă. Arestul preventiv a fost aprobat inițial pe 29 septembrie, pentru 30 de zile, iar mandatul a fost pus în executare în aceeași zi, astfel că o decizie definitivă ar trebui să vină cel târziu miercuri, până la miezul nopții.

Fostul judecător, în prezent avocat, Toni Neacșu, a explicat că o contestație soluționată după acest termen ar urma să fie respinsă, întrucât mandatul de arestare actual va înceta de drept la miezul nopții de miercuri și nu ar mai exista ce prelungi. Marți, la ora 15:25, la Curtea de Apel București nu era încă stabilit un termen de judecată al contestației.

Tags :

Recent Posts

editors picks

Top Reviews