Lucrările la Institutul Regional de Oncologie Timișoara au demarat. Unitatea va avea 250 de paturi
Construcția Institutului Regional de Oncologie Timișoara (IROT), unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură medicală din vestul României, a intrat în etapa de execuție. Noua unitate medicală va avea o suprafață desfășurată de peste 65.000 de metri pătrați și o capacitate de 250 de paturi.
Potrivit unui comunicat remis redacției, începerea lucrărilor marchează o etapă importantă pentru un obiectiv medical așteptat de mai multe decenii. Prima fază a proiectului a presupus demolarea parțială a construcțiilor existente și pregătirea amplasamentului de pe Calea Torontalului. O parte a structurii existente a fost păstrată și va fi integrată prin consolidare în viitorul ansamblu medical.
Șase săli de operație și centru de radioterapie
Proiectul prevede o suprafață desfășurată de 65.420 de metri pătrați și un regim de înălțime S+P+4E+Et.T. Unitatea medicală va avea 250 de paturi și șase săli de operație, precum și secții și compartimente medicale specializate, ambulatoriu integrat și spații destinate terapiei intensive.
Viitorul institut va integra un centru de radioterapie, un laborator de medicină nucleară, facilități de imagistică medicală și un centru pentru transplant medular. Proiectul include și spații destinate cercetării medicale și pregătirii profesionale, cu obiectivul de a dezvolta la Timișoara un centru regional specializat în diagnosticarea și tratarea afecțiunilor oncologice.
Standard energetic nZEB și peste 16.000 de metri pătrați de spații verzi
Din punct de vedere energetic, clădirea va fi realizată conform standardului nZEB, care presupune un consum de energie aproape egal cu zero, în condițiile prevăzute de acest standard.
Investiția include, de asemenea, amenajarea a 353 de locuri de parcare pentru autoturisme, 280 de locuri pentru biciclete și a peste 16.400 de metri pătrați de spații verzi.
Lucrările de construcție sunt realizate de o asociere condusă de Construcții Erbașu, din care mai fac parte Concelex, Concelex Engineering, TerraGaz Construct și Hellimed. Execuția presupune coordonarea mai multor specialități de construcții și instalații, precum și integrarea echipamentelor tehnice necesare funcționării unei unități medicale complexe.
Finanțare prin Programul Sănătate 2021–2027
Investiția beneficiază de finanțare prin Programul Sănătate 2021–2027, după transferul proiectului din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Ministerul Sănătății este autoritatea coordonatoare a proiectului, iar implementarea implică Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Compania Națională de Investiții, alături de Consiliul Județean Timiș și Direcția de Sănătate Publică Timiș, spun reprezentanții asocierii de firme.
Realizarea acestui institut urmărește îmbunătățirea accesului pacienților la servicii oncologice specializate și consolidarea infrastructurii medicale din vestul României.








