România, pe locul patru în UE la diagnostice HIV tardive

România se numără printre statele Uniunii Europene cu cele mai ridicate proporții de diagnosticare tardivă a infecției cu HIV. Peste 60% dintre persoanele depistate află că trăiesc cu virusul într-un stadiu avansat, când sistemul imunitar este deja afectat semnificativ. Această situație plasează România pe locul al patrulea în UE după proporția diagnosticelor tardive, după Croația, Suedia și Bulgaria.

Datele Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor arată că problema nu este izolată. În 2024, 48% dintre diagnosticele HIV raportate în statele UE au fost realizate tardiv. ECDC consideră un diagnostic tardiv atunci când nivelul celulelor CD4 este sub 350 celule/mm³ la confirmarea infecției, excluzând copiii sub 15 ani și pacienții deja cunoscuți ca HIV-pozitivi.

De ce este periculos diagnosticul întârziat

Depistarea infecției într-o fază avansată poate avea consecințe serioase. Organismul devine mai vulnerabil la infecții oportuniste și la anumite tipuri de cancer, iar tratamentul și gestionarea complicațiilor devin mai dificile. În plus, o persoană care nu știe că trăiește cu HIV poate transmite virusul înainte de diagnostic. Testarea precoce permite inițierea mai rapidă a tratamentului antiretroviral, reducând încărcătura virală și riscul de transmitere.

La nivelul UE și al Spațiului Economic European se raportează anual aproximativ 24.000-25.000 de noi diagnostice HIV. Tendința descendentă din anii anteriori pare să se fi oprit, iar aproape 800.000 de persoane trăiesc în prezent cu HIV în această regiune.

Testarea HIV trebuie normalizată

Una dintre concluziile dezbaterii europene a fost că testarea HIV trebuie scoasă din zona prejudecăților. Experții avertizează că asocierea automată a testării cu anumite comportamente sau grupuri sociale poate descuraja oamenii să își verifice statutul.

Eurodeputatul Kristian Vigenin a relatat că, în timpul unor investigații medicale de rutină, a cerut efectuarea unui test HIV, însă a fost descurajat de un medic, care ar fi invocat posibilele consecințe ale unui rezultat pozitiv și riscul ca informația să devină cunoscută altor persoane. Exemplul a fost folosit pentru a evidenția că obstacolele privind testarea apar și în relația cu serviciile medicale.

Nicoletta Policek, co-președinte al HIV Prevention Alliance, a atras atenția că problema nu este neapărat că unele persoane sunt „greu de atins”, ci că serviciile medicale pot fi greu de accesat. În opinia sa, sistemele de sănătate trebuie să apropie testarea de populație, inclusiv prin servicii comunitare, testare la domiciliu și autotestare.

PrEP, testare și prevenție fără stigmatizare

Participanții la dezbatere au discutat despre extinderea accesului la testare, autotestare și screening în cadrul consultațiilor medicale uzuale. Printre măsurile considerate importante se numără dezvoltarea testării în comunități, unde oamenii pot beneficia de servicii mai accesibile și mai puțin stigmatizante.

Prevenția HIV include folosirea prezervativului, testarea regulată și profilaxia pre-expunere, cunoscută sub denumirea de PrEP, o metodă de prevenire a infectării pentru persoanele cu risc mai mare de expunere la virus. Tratamentul antiretroviral modern poate controla eficient HIV și poate duce la supresie virală, însă accesul la PrEP, PEP, testare și îngrijire medicală rămâne inegal între țările europene.

Datele ECDC arată că transmiterea heterosexuală continuă să aibă o pondere semnificativă în UE. În 2024, aproape 46% dintre diagnosticele cu cale de transmitere cunoscută au fost asociate contactelor heterosexuale, în timp ce 48% au fost atribuite contactelor sexuale între bărbați.

Ținta 95-95-95 până în 2030

Obiectivul internațional este ca, până în 2030, 95% dintre persoanele care trăiesc cu HIV să își cunoască statutul, 95% dintre cei diagnosticați să urmeze tratament și 95% dintre pacienții aflați în tratament să atingă supresia virală.

În dezbaterea europeană a fost invocată și necesitatea unui posibil al patrulea obiectiv: prevenția. Participanții au susținut că investițiile în testare timpurie, educație, acces la tratament și combaterea stigmei pot reduce atât numărul noilor infectări, cât și costurile suportate de sistemele de sănătate. Un diagnostic pus devreme poate evita complicații severe, internări și tratamente costisitoare pe termen lung.