DESCOPERIRE MAJORĂ ÎN NEUROLOGIE: CERCETĂTORII AU ELUCIDAT MECANISMUL PRIN CARE O MUTAȚIE GENETICĂ RARĂ DISTRUGE NEURONII
Investigația unor afecțiuni genetice extrem de rare deschide porți spre răspunsuri esențiale în înțelegerea funcționării și degradării creierului uman. Deși demența este, în general, asociată cu înaintarea în vârstă, există forme excepționale de neurodegenerare care pot apărea încă din copilărie, în urma unor mutații genetice severe.
În data de 26 decembrie 2025, cercetătorii internaționali au anunțat rezultate cu adevărat remarcabile. Studiul lor a arătat cum o mutație genetică rară poate accelera moartea neuronilor, dând naștere unor întrebări fundamentale despre cauzele bolilor neurodegenerative comune, precum Alzheimer, Parkinson și Huntington.
Coordonat de o echipă de cercetători de la Helmholtz Munich, studiul a demonstrat că o modificare a unei singure gene poate declanșa un proces de inflamație progresivă, rezultând în distrugerea neuronală în modele animale. Același mecanism a fost observat și în neuroni umani creați în laborator, obținuți din celule ale pacienților afectați de aceleași mutații.
Un element cheie descoperit a fost o formă specifică de moarte celulară programată, denumită feroptoză. Acest proces este activat de acumularea excesivă de fier și deteriorarea oxidativă a membranei celulare, conducând la distrugerea neuronilor. Analizele moleculare au relevat similitudini între profilurile proteice a acestor neuroni și cele observate în forme cunoscute de demență, evidențiind legături potențiale între diverse afecțiuni neurodegenerative.
Afecțiunea genetică rară investigată, cunoscută sub numele de displazie spondilometafizară de tip Sedaghatian (SSMD), se dovedește a fi extrem de gravă, având ca rezultat malformații severe ale creierului și scheletului. De la prima sa descriere în 1980, au fost documentate doar câteva zeci de cazuri la nivel global, majoritatea având o evoluție fatală în primii ani de viață.
Cercetările genetice au indicat că SSMD este cauzată de mutații ale genei care codifică enzima GPX4, esențială în protecția neuronilor împotriva feroptozei. În mod obișnuit, această enzimă protejează membranele celulare de efectele dăunătoare ale stresului oxidativ. Însă în cazul acestor mutații, mecanismul de protecție este compromis, lăsând neuronii vulnerabili.
Studiul a implicat analiza detaliată a cazurilor a trei copii din Statele Unite, care prezenta niveluri variate de atrofie cerebrală, dar care aveau mutații similare în aceeași regiune a genei GPX4. Toate datele obținute au fost validate prin experimente pe animale de laborator și pe neuroni derivați din celule stem prelevate de la pacienți.
Marcus Conrad, director al Institutului de Metabolism și Moarte Celulară de la Helmholtz Munich, a elucidat rolul critic al enzimei GPX4, care, în condiții normale, neutralizează rapid substanțele toxice generate prin stresul oxidativ. În absența acestei ancore esențiale, neuronii intră într-un proces irecuperabil de degradare.
Un aspect fascinant al cercetării este faptul că blocarea feroptozei cu ajutorul unor compuși chimici experimentali a reușit să încetinească procesul de moarte neuronală în modele de laborator. Cu toate acestea, cercetătorii subliniază că aceste substanțe nu au fost încă aprobate pentru utilizare în practică clinică.
În contrast cu metodele tradiționale de cercetare a demenței, care se concentrează pe acumularea de proteine toxice în creier, acest studiu reorientează atenția spre deteriorarea membranei celulare ca un posibil punct de plecare pentru neurodegenerare.
Autorii subliniază că stabilirea unei legături directe între structura unei enzime și o maladie devastatoare a fost rodul a aproape 14 ani de muncă științifică, scotând în evidență importanța cercetărilor fundamentale, a sprijinului pe termen lung și a colaborării internaționale. Rezultatele acestui studiu au fost publicate recent în prestigioasa revistă Cell.
