Justiție „românească” sau parodie grotescă?
Un spital din Vaslui a ajuns în centrul unui scandal monstru care ar trebui să scuture din temelii orice noțiune de echitate și morală. Nu, nu este un scenariu de ficțiune. Este realitatea pură, crudă și absurdă. Un asistent, condamnat pentru că a bătut un pacient până l-a lăsat fără dinți, s-a întors triumfal pe aceeași secție. Și nu oricum, ci cu binecuvântarea acestui sistem disfuncțional care pare să nu înțeleagă nici măcar rudimentele unei sancțiuni. Dar ce contează decizia instanței, nu? În țara lui „merge și așa”, regulile se fac și se refac după bunul plac.
Acest individ, Alin Beleuță, condamnat definitiv pentru purtare abuzivă și trimis de instanță să își caute activitate în afara spitalului, a găsit o portiță de scăpare. A fost reangajat, la aceeași instituție, fix pe aceeași secție! Șiretlicul? Rebranding-ul funcției! De data aceasta, Beleuță este brancardier. O corecție subtilă care calcă pe cap interdicțiile impuse de justiție, scuzând sistemul prin afirmația că nu ar fi supraveghetor. Cine să-i oprească?
Un caz de violență care sfidează limitele umanității
În 2019, scandalul începe atunci când un pacient internat la Psihiatrie a fost găsit cu fața desfigurată. Tumefieri, dinți lipsă, sânge peste tot – imaginea unui abuz cum rar se întâlnește. Familia, șocată, a făcut publică povestea, iar procurorii au demarat cercetările. Rezultatul? Doi dintre angajați, Beleuță și Nițoi, sunt condamnați la trei ani de închisoare cu suspendare și, mai mult, li se interzice să profeseze timp de cinci ani în spitale. Totul pare clar, nu? Dar nu în această justiție ordinară.
După mai puțin de doi ani de la condamnare, unul dintre agresori este înapoi în funcție. Statul a permis acest afront, iar comunitatea? Tace complice.
Sistemul: un laborator de impunitate
Spitalul a scos posturile la concurs, iar Beleuță, cu cazierul încă proaspăt, a fost reangajat fără scrupule. Este incredibil cum un om condamnat, dovedit vinovat de atrocități împotriva unui pacient, ajunge din nou să se apropie de cei vulnerabili. Ce fel de exemplu setează aceasta? Cât de jos a decăzut respectul pentru viața umană?
Instanța nici măcar nu are scuza de a fi confuză în verdictul final: „Loviturile nu sunt specifice unui act de imobilizare; sunt, pur și simplu, acte de violență crase.” Și totuși, violența s-a mutat, indirect, în cancelaria spitalului, care decide să ignore jurisprudența cu o nonșalanță revoltătoare, validând practic revenirea unui agresor aflat în perioada de supraveghere.
Un precedent periculos
Acest caz nu este doar un incident izolat. Este simptomatic pentru un sistem care își apără, mai degrabă, elementele toxice decât victimele. Prin această nouă angajare, instanța, spitalul și administrația locală transmit un mesaj clar: în România, nu există consecințe adevărate pentru faptele revoltătoare.
Furia și dezgustul care ar trebui să se răsfrângă asupra acestei mascarade nu pot schimba răul deja făcut, dar expun ipocrizia instituțională. Cei care girează astfel de decizii tac sau justifică acest afront ca pe o absurditate „legală”. Rămâne de văzut dacă societatea va continua să accepte această batjocură.
