Fost manager al Spitalului Județean Botoșani, condamnat cu suspendare pentru mită și fraudarea concursurilor de angajare
Doina Caba, fost manager al Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani, a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorii Direcției Naționale Anticorupție și a primit o condamnare de trei ani de închisoare cu suspendare. Femeia a fost acuzată că a primit bani și bijuterii pentru a fraudá concursuri de ocupare a unor posturi în cadrul unității medicale.
Potrivit procurorilor, în perioada decembrie 2021 – iulie 2022, Doina Caba ar fi primit, în mod repetat, suma totală de 11.000 de euro, precum și bijuterii din aur evaluate la peste 22.000 de lei. Banii și bunurile ar fi fost primiți direct sau prin interpuși, de la angajați ai spitalului sau de la candidați ai concursurilor ori examenelor organizate la nivelul unității medicale.
Anchetatorii susțin că inculpata ar fi primit aceste foloase pentru a aproba transferuri pe posturi de asistenți medicali de la alte spitale, angajări, distribuirea personalului pe anumite secții, stabilirea unor condiții de concurs menite să favorizeze anumiți candidați care nu îndeplineau criteriile de specializare ori transformarea unor posturi astfel încât persoanele favorizate să îndeplinească condițiile de ocupare, potrivit pregătirii și gradului profesional.
Mii de euro primiți mită
În data de 5 iulie 2022, Doina Caba ar fi primit 4.000 de euro, prin intermediar, pentru a aproba scoaterea la concurs a unui post de asistent medical debutant la laboratorul de Radiologie, Imagistică Medicală și CT care aparținea de spital, cu toate că, în acea perioadă, secția era închisă și nu dispunea de aparatura necesară unei funcționări normale. De asemenea, ar fi primit banii și pentru a elimina condiția de participare la concurs care impunea specializarea în domeniul Radiologie și imagistică medicală, astfel încât persoana respectivă, care la acel moment nu avea specializarea necesară, să poată să participe și să promoveze concursul de ocupare a postului.
În perioada 7 iunie 2022 – august 2022, Doina Caba ar fi primit de la Maria Loredana Dominte, medic-șef de secție din cadrul spitalului, prin intermediul Lilianei Laura Calinciuc, funcționară la același spital, un colier din aur cu perle evaluat la aproximativ 8.525 lei. În schimb, ar fi aprobat scoaterea la concurs a unui post de psiholog stagiar și ar fi desemnat-o pe Maria Loredana Dominte ca președintă a comisiei de concurs, astfel încât o anumită candidată să promoveze acel concurs și ulterior să fie angajată.
Procurorii anticorupție au mai declarat că, în 10 mai 2022, Doina Caba a primit suma de 3.000 de euro de la o persoană, martor în cauză, pentru ca în schimb să îi mențină fiul acesteia pe postul de asistent-medical pe care îl ocupase, pe perioadă determinată, în timpul stării de alertă epidemiologică, astfel încât acesta să poată susține examenul programat la nivelul aceleiași secții, urmat de distribuirea lui în cadrul secției, pe perioadă nedeterminată.
Sechestru asigurător asupra sumei de 21.000 de euro și asupra unor bijuterii
Doina Caba ar fi primit, prin intermediul Lilianei Laura Calinciuc, de la asistenta medicală Monica Geanina Constantinescu, bijuterii din aur pentru a aproba transferul acesteia de la un alt spital, pe un post de asistent-medical cu studii superioare la Spitalul de Urgență din Botoșani.
De asemenea, în calitate de președinte a comisiei concursului organizat pentru ocuparea postului de referent de specialitate debutant, i-ar fi furnizat candidatului favorit subiectele de examen pentru ca acesta să promoveze concursul și să ocupe postul.
Anchetatorii au dispus sechestru asigurător asupra sumei de 21.000 de euro și asupra bunurilor care au făcut obiectul infracțiunilor de corupție.
Doina Caba și-a recunoscut faptele și a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției, primind o pedeapsă de trei ani de închisoare cu suspendare. Anterior, procurorii au sesizat Tribunalul Botoșani, respectiv Tribunalul Suceava, cu acorduri de recunoaștere a vinovăției încheiate cu 12 persoane, între care șapte asistenți medicali și alți angajați din cadrul spitalului menționat, precum și persoane fără calitate specială. Aceste persoane au primit pedepse între un an și doi ani și opt luni de închisoare, cu suspendare.
Dosarul de urmărire penală și acordul de recunoaștere a vinovăției privind-o pe Doina Caba au fost înaintate Tribunalului Botoșani.








