Cristian Pomohaci, anchetat într-un nou dosar de pornografie infantilă
Fostul preot Cristian Pomohaci este cercetat într-un nou dosar de pornografie infantilă, instrumentat de DIICOT Târgu Mureș. Alături de el, alte trei persoane sunt vizate în acest caz.
Potrivit anchetatorilor, în perioada martie 2025 – martie 2026, cei patru ar fi obținut, deținut și stocat materiale video în care apar minori cu vârste între 4 și 16 ani, în ipostaze sexuale explicite. Ulterior, materialele ar fi fost distribuite prin servicii de mesagerie online și prin pagini de socializare.
Miercuri, polițiștii și procurorii au efectuat trei percheziții domiciliare, în București, Cluj-Napoca și Vatra Dornei, județul Suceava. Cei patru, printre care și Cristian Pomohaci, au fost duși la audieri.
Este al treilea dosar în care Cristian Pomohaci este cercetat. Fostul preot se află deja în arest preventiv din luna iunie, după ce a fost pus sub acuzare în două dosare de agresiune sexuală și trafic de droguri, în primul caz fiind implicați și minori. Cristian Pomohaci a ajuns la audieri din arest, unde se află în celălalt dosar penal.








