Un spectacol absurd al justiției românești
Ce este mai simbolic decât un fost candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, care dă mâna cu susținătorii săi în fața sediului Poliției Ilfov, numai pentru a respecta procedura de semnare a controlului judiciar? Dar, despre declarații publice? Nu există. Tăcerea vorbește mai puternic decât orice cuvânt aruncat vreodată. Reforma justiției pare mai degrabă un vis utopic pierdut printre hârtii și interdicții. Nu doar că omul nu are voie să părăsească țara, dar interdicția de a mai posta mesaje antisemite pe rețelele sociale adaugă o notă tragi-comică acestui teatru absurd al jurisdicției.
De la alegeri prezidențiale la acuzații de extremism
Într-un dans macabru cu legislația, Georgescu, acuzat de susținerea organizațiilor extremiste și promovarea ideologiei legionare, trebuie să respecte restricțiile. Perioada de control judiciar impusă de magistrați se încheie – teoretic – pe 26 aprilie. Practic, știm deja povestea: aceste măsuri pot fi și vor fi extinse ori de câte ori este nevoie pentru a lăsa publicul să creadă că cineva, undeva, face dreptate. Dar cine mai crede, cu adevărat, în spectacolul acesta? Este cineva care chiar își imaginează că astfel se rezolvă problema discursurilor antisemite din România?
Aparențele sunt sufocate de corupție
Într-un contrast frapant, în timp ce fostul politician semnează formalitățile impuse, dosare grele de delapidare și rele tratamente zguduie imaginea deja șubredă a sistemului românesc. Povești despre copii legați cu sfoară și hrăniți insuficient sună ca niște decupaje dintr-un roman distopic. Dar nu, acestea sunt realități crunte care se derulează în centre sociale plătite din banii contribuabilului. Unde este statul în aceste momente? Îngropat sub valuri de birocrație, evident!
Centre de plasament sau ring de luptă?
Atrocitățile parcă nu lipsesc nicio zi din peisajul grotesc al administrației noastre. Doi tineri, înarmați cu bâte și cuțite, au intrat într-un centru de plasament și au rănit copii. În timp ce autoritățile își mimează eficiența, victimele rămân să-și ducă la nesfârșit traumele sub ochiul vigilent al unui sistem insensibil. Ce măsuri reale sunt luate? Aproape niciuna. Doar alte anchete care zac ani de zile în sertare prăfuite.
O țară prinsă în mrejele mediocrității
Acesta este tabloul unei Românii unde scaunele politice sunt mai importante decât oamenii, iar justiția este un decor pentru piesele de teatru ieftin jucate în săli pline de indiferență. Deși aparent, legile sunt aplicate, tot mai mulți cetățeni asistă neputincioși la prăbușirea sistemului. Interdicția lui Georgescu de a purta arme este menționată ca și cum ar aduce vreo satisfacție reală. Este acest detaliu cel care ne salvează statul de drept sau doar o altă piesă din jocul absurd al puterii?
