Adela Popescu revine pe micul ecran după o pauză îndelungată: „Am spus că nu mai vreau să fac seriale”
Adela Popescu revine în televiziune într-un nou proiect de ficțiune, după o perioadă în care a declarat că nu își mai dorește să facă seriale. Actrița va juca în producția „Fără Urmă”, iar într-un interviu a vorbit despre motivele care au determinat-o să accepte acest rol și despre provocările personajului pe care îl interpretează.
„Niciodată nu mai vreau să fac seriale” – cum s-a răzgândit actrița
Adela Popescu a mărturisit că traversase o perioadă în care era convinsă că nu se va mai întoarce în zona serialelor de televiziune. „A fost o perioadă în care spuneam foarte convinsă că nu mai vreau să fac seriale. Niciodată. Simțeam că etapa aceea s-a încheiat pentru mine și că nu mai vreau să mă întorc acolo”, a declarat actrița.
Decizia de a accepta rolul din „Fără Urmă” a venit pe fondul unei experiențe anterioare care i-a reamintit cât de mult îi place să lucreze pe construcția unui personaj. „M-a convins echipa. Iar apoi, experiența din TRAFIC mi-a adus aminte cât de dragă îmi este, de fapt, zona asta, cât de mult îmi place lucrul pe personaj și energia de pe platou. Așa că, atunci când a apărut Fără Urmă, am simțit că sunt din nou într-un moment în care pot să spun «da» din tot sufletul”, a explicat ea.
Personajul interpretat: o femeie puternică, dar vulnerabilă
În „Fără Urmă”, Adela Popescu interpretează o femeie care pare sigură pe ea și stăpână pe situație, dar care ascunde în spate mult mai multe decât lasă să se vadă. Actrița descrie personajul ca fiind unul plin de nuanțe, cu alegeri bune și decizii discutabile, cu momente de putere și de vulnerabilitate extremă.
„Este o femeie care, la prima vedere, pare foarte sigură pe ea și foarte stăpână pe lucruri, dar care duce în spate mult mai multe decât lasă să se vadă. Face și alegeri bune, și alegeri… discutabile. Are momente în care e foarte puternică și altele în care e extrem de vulnerabilă. Cred că asta o face interesantă, nu e perfectă și nici nu încearcă să pară”, a declarat actrița.
Temele serialului: familie, secrete și sacrificii
Adela Popescu a vorbit și despre temele puternice abordate în „Fără Urmă”, precum familia, secretele, sacrificiul și alegerile care pot schimba destine. Ea a explicat că tema familiei este cea care le leagă pe toate celelalte.
„Cred că cea a familiei, pentru că este tema în jurul căreia se leagă, de fapt, toate celelalte. Secretele, sacrificiile, alegerile greșite pornesc, de cele mai multe ori, tocmai din dorința de a proteja sau de a nu pierde pe cineva drag. Pentru mine a fost interesant să construiesc un personaj care iubește, dar care nu ia întotdeauna cele mai simple sau cele mai corecte decizii. Mi-a plăcut foarte mult zona asta de nuanță, pentru că o face umană și credibilă”, a spus ea.
Ce va surprinde publicul în interpretarea sa
Actrița consideră că publicul ar putea fi surprins să o vadă într-o zonă mai fermă, mai vulnerabilă și, pe alocuri, mai dură decât cea cu care a fost asociată până acum. Ea a mărturisit că experiența de la „Fără Urmă” a ajutat-o să redescopere cât de mult îi place să construiască un personaj pe termen lung și cât de mult o provoacă zonele mai puțin confortabile.
„Am avut de lucrat cu multe nuanțe, cu lucruri care nu sunt spuse direct, cu reacții pe care trebuie mai degrabă să le simți decât să le explici. Pentru mine, tocmai asta a fost partea frumoasă, să ies puțin din ceea ce îmi este familiar”, a concluzionat Adela Popescu.








