Instanțele din România aplică normarea. Câte dosare pot primi judecătorii zilnic

Toate judecătoriile, tribunalele și curțile de apel din România aplică de marți o nouă procedură de gestionare a activității, în funcție de capacitatea de procesare a fiecărei instanțe. Mecanismul, cunoscut drept „normare”, stabilește câte dosare poate prelua într-o zi o instanță, în raport cu numărul de judecători și cu nivelul acesteia. Scopul este ca volumul de dosare repartizat judecătorilor să fie corelat cu o capacitate realistă de procesare, iar cauzele care depășesc această capacitate să fie păstrate temporar în așteptare și repartizate ulterior.

Cum funcționează normarea

În primul an de aplicare, o judecătorie cu patru judecători va avea o capacitate de 576 de dosare pe an pentru fiecare judecător, ceea ce înseamnă 2.304 dosare anual pentru întreaga instanță. Raportat la zilele calendaristice, capacitatea zilnică este de aproximativ 6,31 dosare.

Dacă într-o zi sunt înregistrate mai multe cauze decât capacitatea disponibilă, dosarele care nu pot fi repartizate nu sunt pierdute și nici respinse, ci rămân în așteptare și sunt preluate în zilele următoare. De exemplu, dacă pe 15 septembrie sunt înregistrate șapte dosare, șase vor fi repartizate, iar unul rămâne în așteptare. Pe 16 septembrie, instanța va repartiza dosarul rămas și alte cinci dosare noi, două rămânând în așteptare. Pe 17 septembrie, cu trei dosare noi, se repartizează cele două rămase anterior și cele trei noi, iar diferența de capacitate se reportează. Pe 18 septembrie, cele șapte dosare noi pot fi repartizate, întrucât capacitatea zilei este de șase dosare plus dosarul reportat.

Ce cauze sunt exceptate

Mecanismul nu se aplică tuturor tipurilor de cauze în același mod. Cauzele excluse, precum încuviințările de executare silită, nu sunt luate în calcul la stabilirea capacității zilnice și vor fi repartizate peste această capacitate, fără să o diminueze. De exemplu, dacă pe 15 septembrie sunt înregistrate șapte dosare obișnuite și trei încuviințări de executare silită, toate cele trei încuviințări vor fi repartizate, iar dintre dosarele obișnuite vor fi repartizate șase, unul rămânând în așteptare.

Cauzele prioritare, precum ordinele de protecție, sunt luate în calcul la stabilirea capacității zilnice, dar trebuie repartizate imediat, chiar dacă se depășește limita. Dacă pe 15 septembrie sunt înregistrate zece ordine de protecție, toate vor fi repartizate de îndată, iar cele patru cauze care depășesc capacitatea de șase dosare vor fi imputate capacității zilei următoare, care va avea doar două dosare disponibile. Într-o altă situație, dacă într-o zi sunt trei dosare obișnuite și cinci ordine de protecție, cele cinci ordine vor fi repartizate imediat, iar din cele trei dosare obișnuite va fi repartizat unul, celelalte două rămânând în așteptare. Lista completă a cauzelor exceptate și prioritare este prevăzută în anexa Hotărârii Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1642.

De unde provin cifrele

Capacitatea de referință a fost stabilită pornind de la datele din cel mai recent raport al Comisiei Europene pentru Eficiența Justiției (CEPEJ), prin raportare la media europeană, cu excluderea României. Calculul indică o medie de 288 de dosare pe an pentru un judecător de judecătorie, 192 pentru un judecător de tribunal și 119 pentru un judecător de curte de apel.

Trecerea la această capacitate nu se face dintr-o dată. În primul an, capacitatea este dublul mediei europene: 576 de dosare pe an pentru un judecător de judecătorie, 384 pentru tribunal și 238 pentru curtea de apel. În al doilea an, capacitatea va fi de 1,5 ori media europeană, iar din al treilea an va ajunge la nivelul mediei europene.

România are de trei-patru ori mai multe dosare noi decât media europeană

Argumentul principal pentru introducerea mecanismului este volumul foarte mare de cauze. Numărul dosarelor nou-intrate în instanțele din România a crescut cu peste 27% între 2020 și 2024, iar în ultimii ani volumul a fost de trei până la patru ori mai mare decât media europeană. În același timp, schemele de judecători și grefieri au rămas, în linii mari, la același nivel în ultimii zece ani.

Capacitatea de muncă a sistemului are limite fizice: anul are 365 de zile, dintre care aproximativ 250 sunt lucrătoare, săptămâna are cinci zile de lucru, iar ziua de muncă are opt ore. În aceste condiții, volumul tot mai mare de cauze face dificilă menținerea unui standard ridicat de calitate a actului de justiție, în pofida eforturilor judecătorilor și ale personalului auxiliar.

Noua procedură încearcă să introducă o legătură între numărul de cauze primite și capacitatea efectivă de procesare, astfel încât dosarele care depășesc această capacitate să fie preluate ulterior, iar cauzele urgente sau exceptate să beneficieze în continuare de un regim distinct. Implementarea mecanismului începe la 15 septembrie în toate judecătoriile, tribunalele și curțile de apel din România.

Tags :

Recent Posts

editors picks

Top Reviews